Proverbe

Lumina zilei care trezeşte vederea, orbeşte bufniţele.

Date statistice

Agricultura.

 

Aratul în stepele Bugeacului, adică şi în satul Hagimus se petrecea cu plugul greu, aproape complet din lemn. Era tras de 3-5 perechi de boi şi deservit de un ţăran şi gonaş. Într-o zi se ara nu mai mult de o desetină.

Semănatul se înfăptuia manual. Uneltele secerişului erau – coasa şi secera.

Treetaşul se făcea primitiv – cu ajutorul vitelor (peatra de treer). Se cultiva grîul, păpuşoiul, secara, ovăzul ş.a.m.

În anul 1840 în sat trăiau 193 de oameni. Semănau – 5 desetine de grîu de toamnă, 82 desetine cu grîu de primăvară. Suprafeţe mari de cereale au fost distruse de către lăcuste. Ţăranii nu cunoşteau nici o metodă de combatere a ei.

 

Viile şi livezile

 

Plantaţiile de vii erau în majoritate din soiuri locale: rară neagră, ceauş, poama fetei, saperavi, mustoasa, păsăreasca ş.a.

După datele cărţii lui I.A. Anţuptev „Satul de stat” la sfîrşitul anilor 60 suprafeţele viilor şi livezilor în satul Hagimus alcătuiau 63 de desetine de pămînt – 2500 de pomi fructiferi şi 48300 butuci de vie.

 

Vităritul

 

După datele recensămintului, în anul 1849 – 63 de gospodării din sat posedau vite.

9 gospodarii – cîte 5 capete.

16 gospodarii – cîte 10 capete.

24 gospodarii – cîte 20 capete.

 

13 gospodarii – cîte 50 capete.

 

1 gospodărie – pînă la 100 capete.

 

Legumicultura.

În judeţul Bender erau 385 de ţărani legumicultori – în majoritate pe păminturile luncii Nistrului. În satul Hagimus au fost 12 oameni – legumicultori. Majoritatea legumelor erau expediate în perioada de vară şi toamnă pe peţele locale – în Volontirovca, Bender şi Căuşeni.

 

Pescuitul

Mulţi ţărani din satele Nistrene, la fel şi din satul nostru, se ocupau cu pescuitul, căpătînd din aceasta un product suplimentar pentru hrana şi marfă de vînzare pe piaţă. Se pescuia cu ajutorul undiţei, fatcei, coteţelor (îngrădituri din stuf).

 

Meşteşugurile

Partea întărită a ţărănilor deschidea întreprinderi sezoniere de prelucrare a produselor agricole, exploatînd prin aceasta munca consătenelor. Erau mori de vînt, întreprinderi de uscare a fructelor, de vinificaţie ş.a.

 

Învăţământul.

Pînă la alipirea la Rusia a Basarabiei (1812) pe acest teritoriu na fost nici un sistem de învăţămînt regulat.

După anul 1812 în Basarabia au fost organizate pansionate particulare pentru copiii dvorenilor şi şcoli bisericeşti-parohiale.

În satul Hagimus în 1914 a fost o şcoală de zemstvă în care învăţau copii de ţărani. Învăţămîntul era cu plată.