Proverbe

Nu moştenim pământul de la strămoşi, ci îl împrumutăm de la copiii noştri.

Perioada 1918-1940

În anul 1918 satul nostru nimereşte sub jugul ocupanţilor români. În Basarabia Puterea Sovietica a durat foarte puţin timp şi ţăranii n-au dovedit să profite de decretul asupre pămîntului. S-au început anii grei ai ocupaţiei. Despre această perioadă ţin minte foarte bine mulţi săteni. Se temeau de primar, de jandarmi, de incasatori de impozite (perceptori), care îmblau şi ei împreună cu jandarmerii.

Bine trăiau numai aşa bogătaşi ca Gandirei şi Şubin, care stăpâneau multe desetine de livezi şi vii.

Consătenii noştri îşi amintesc: „Greu era să te hrăneşti de pe 2-3 desetine de pământ sărăcos. 40 de puduri de grîne considerate ca o recolta bună, dar grînele erau eftine şi impozititele atît de mari, că nu era cînd să ieşi din datorii. Ce să ne mai miram, că trăiam în nişte cociabe hîrbovite, ca şi cu 100 de ani în urmă. Doar un metru cub de lemn costa 1500 lei. Cum era să mai yideşti ceva? În tot anul 1912 în sat a apărut numai o singură casă nouă.”

Pe atunci lunca rîului Nistru (balta) nu aducea folos sătenilor. Majoritatea suprafeţei luncii era inundată, erau stufari, se răspîndea malaria.

După datele „Dicţionarului sătesc al Basarabiei” (anul 1923) în sat erau 358 de case, 1912 locuitori, o moară de vînt, o şcoală primară micstă, o poştă, o primărie şi două cârciumi.

Mortalitatea în sat, ca şi în toată Basarabia în întregime, depăşea numărul naşterilor. După mortalitate Basarabia ocupa primul loc în Europa şi al doilea în lume. Majoritatea populaţiei săteşti era analfabeţi în anul 1936 – 700 de analfabeţi)

Sătenii nu se împăcau cu soarta lor amară şi luptau contra ocupanţilor.

Mulţi işi amintesc, cum ciobanul Mihai Sajin răspîndea proclamaţii comuniste. În casa lui Timofei Martinovici Socolov era locul de întîlnire al ilegaliştilor. Se întîmpla, ca ţăranii să ajute acestora să treacă peste Nistru.

Cu bucurie au întâmplat ţăranii pe eliberatorii săi în anii 1940! La sovetul sătesc, ce se află în casa lui Isidov Vasilievici Ivanov a fost înălţat un steag roşu. Despre timpul acela sătenii spun „Parcă soarele a răsărit de după nori. A strălucit odată tare şi sa stins”. Sa început războiul. Jandarmii şi primăria s-au reîntors.

 

Sfirşitul războiului

 

La 21 august 1944 ostaşii regimeltelor 129, 51 şi 266 de puşcaşi ale armatei 57/1 a fortului III Ucrainean cu preţul a aproape 500 de veţi omeneşti au eliberat satul nostru.

În rîndurile armatei sovetice, care înainta, îndeplininduşi datoria sfîntă faţă de Patrie, au întrat şi mulţi locuitori ai satului. 42 din ei nu sau mai întors. Amintirea eroilor căzuţi pentru onorarea Patriei trăeşte şi va trăi în inimile consătenilor.